5th Jun, 2008

Aşii din mâneca antreprenorului

Articol apărut în ziarul Business Standard – Antreprenor

La masa de poker numită business, antreprenorul are câţiva aşi în mâneca lui, care dacă sunt bine exploataţi, îi vor oferi avantaje nete faţă de jucătorii bătrâni, bine instalaţi în piaţă. Înainte să se aşeze la „masa de joc”, un antreprenor trebuie să îşi cunoască atuurile pe care se poate baza.

Miza mică
Atunci când un antreprenor demarează o afacere este ca şi cum o companie matură abordează o piaţă nouă: ambii trebuie să investească resurse şi ambii sunt expuşi riscului de a eşua. Diferenţa dintre cei doi este dată de miza pe care o pun la bătaie: antreprenorul investeşte mult entuziasm, energie şi economiile sale personale, pe când compania va trebui să rupă profitul de la gura acţionarilor şi să-l reinvestească într-un domeniu mai riscant decât activitatea sa de bază. Eu am început afacerea cu software la 22 de ani, când aveam foarte puţin de pierdut în cazul în care aş fi eşuat. A fost o idee bună pentru că mi-a permis să iau decizii curajoase ştiind că miza mea era mică.

Costuri fixe mici
Un antreprenor va avea la început costuri fixe mici. Cel mai probabil va lucra din propriul apartament, va folosi un simplu telefon şi o conexiune ieftină la internet. Acestea îi vor permite să-şi desfăşoare activitatea, iar veniturile iniţiale vor fi suficiente pentru acoperirea costurilor. Companiile mari în schimb trebuie să înregistreze profit la fiecare produs vândut şi să menţină vânzările la un nivel înalt pentru a multiplica acest profit. În plus, cheltuielile cu salariile şi chiriile din fiecare lună le reduc din flexibilitate.

Chiar dacă în prezent firma mea are sediul în centrul Bucureştiului, acum 5 ani am început să vând software pentru gestiunea stocurilor când încă eram student şi stăteam în cămin. Cheltuielile mele se reduceau la abonamentul RATB şi la convorbirile telefonice cu clienţii.

Input managerial direct
Dar cel mai mare avantaj al antreprenorului este posibilitatea de a rezolva situaţiile ivite prin inputul său managerial aplicat direct pe miezul problemei. Acesta are ocazia să ia cea mai bună decizie deoarece are acces nemijlocit la datele problemei, iar soluţia nu depinde decât de creativitatea sa. Prin comparaţie, top managerii din companii sunt plasaţi departe de locul acţiunii, totul fiind capitonat cu procedurile interne, aprobările şi regulile companiei.

La un moment dat mi s-a întâmplat să am întâietate în faţa unui soft concurent fabricat de o companie foarte mare tocmai pentru faptul că eu am făcut prezentarea clientului, am văzut ce funcţionalităţi mai erau necesare şi într-o săptămână i le-am adus gata făcute. Această mare firmă nu a avut nici o şansă din cauza birocraţiei interne.

Miza mică, costurile fixe reduse şi inputul managerial direct sunt atuurile oricărui antreprenor. Tuturor, multă baftă la joc!

 

ABONARE LA ARTICOLE NOI

Pentru a primi un email atunci când public un articol nou, vă rog să vă introduceţi adresa de email mai jos:
  

Responses

Din cate inteleg eu, Soft Mentor a trecut deja de etapa in care miza e mica, iar costurile reduse. Intrebarea mea ar fi cum reuseste o afacere mica sa nu dea faliment? Ca sa creasca, toata lumea se ingramadeste sa dea sfaturi

Tocmai mi-ai dat o idee de articol! :)

Dar pana apare acesta, am sa-ti spun pe scurt cum am facut noi:
1. Am incercat sa creem un flux continuu de numerar (cashflow).

2. Am creat mai multe surse de venit, prin mai multe directii de dezvoltare. Mai exact trei: software de gestiune de stocuri, sisteme pentru managementul documentelor si arhivare electronica si dezvoltare de software la cerere pentru clienti din SUA.

Leave a response

Your response:

Categories