Am aflat zilele astea că există cercetători în domeniul antreprenoriatului. Sunt oameni care studiază, observă, analizează, compară, fac studii de caz, scriu cărţi, şi ţin training-uri pe tema antreprenoriatului.
Am avut ocazia să cunosc recent pe cel mai dintre cei mai reputaţi oameni de acest fel, pe Larry Farrell. Cu o experienţă de peste 20 de ani în consultanţă şi cercetare, domnul Farrell este recunoscut internaţional drept o autoritate în domeniul antreprenoriatului. În cadrul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului Larry Farrel ne-a vorbit despre „Cum să devii antreprenor”.
Am reţinut câteva idei din discursul dumnealui şi cred că merită spuse mai departe. Mai precis, vă voi scrie despre Principiile fundamentale ale antreprenoriatului. Sunt patru la număr şi sunt descrise în continuare:
1. Sense of mission (sentimentul misiunii)
În termeni pământeşti reprezintă „Ce vrea să facă” antreprenorul şi „Cum vrea să facă”. Iar la un nivel mai filozofic este acea convingere că ai o misiune importantă de îndeplinit, că e o chestiune de viaţă şi de moarte (pentru afacerea ta), care te mobilizează şi te face să depăşeşti toate obstacolele posibile şi imposibile.
2. Customer & product vision (viziunea produsului şi a clientului tău)
S-a constatat că majoritatea covârşitoare a startup-urilor care dau faliment o păţesc pentru că nu au produsul potrivit sau chiar nu au unul deloc. Ceea ce domnul Farrell numeşte „viziunea asupra produsului” este înţelegerea profundă şi deplină a nevoilor pe care le satisface produsul firmei.
„Viziunea asupra clientului”, în schimb, reprezintă cunoaşterea profundă şi în totalitate a clientului tău în ceea ce priveşte modul său de lucru, obiceiurile sale, nevoile sale, veniturile şi cheltuielile sale, etc.
Accentul se pune aici pe ambele aspecte: atât produs cât şi client. Larry Farrell a propus o defalcare interesantă a conceptului în funcţie de cei doi factori:

* Dacă eşti focalizat atât pe produs, cât şi pe client, eşti un antreprenor.
* Dacă eşti focalizat pe produs, ai creat o bijuterie, dar nu prea ai legătură cu clientul, atunci eşti un om de ştiinţă.
* Dacă în schimb eşti foarte focalizat pe client, fără să-ţi pese prea mult de client, atunci eşti un om de vânzări.
* Şi în final, birocratul nu este interesat nici de produs şi nici de client. Mai mult chiar, el urăşte clienţii (pentru că îl bat la cap) şi nu vede nimic deosebit în produsul său. (Aici trainer-ul ne-a întrebat dacă am văzut vreodată un funcţionar public foarte mândru de permisele de conducere auto pe care el şi departamentul lui le emite, ce frumoase sunt şi ce poze drăguţe au :) Evident nimeni din noi nu a văzut aşa ceva.)
3. High-speed innovation (inovaţie cu viteza luminii)
Este arma secretă a antreprenorului mânat de dorinţa de a supravieţui. Într-o perioadă în care rata şomajului atinsese culmi nebănuite în Japonia, inginerul Akio Morita a rămas fără loc de muncă. Ce a făcut atunci acesta? A decupat bucăţi de metal dintr-un avion american doborât în timpul războiului, le-a sudat artizanal şi a scos pe piaţă primul prăjitor electric de orez. A fost primul produs care a marcat începuturile viitoarei Sony Corporation. “Anyone can be innovative and move with the speed of light if his life depends of it”(Akio Morita, fondatorul Sony).
4. Self-inspired behavior (comportament automotivaţional)
Mai exact, înseamnă să fii tu însuţi propria-ţi sursă de motivaţie, în ciuda tuturor greutăţilor pe care le întâmpini. Înseamnă să găseşti în interiorul tău energia şi entuziasmul de a continua atunci când marea majoritate ar fi renunţat într-o situaţie similară.
Cum arată cele patru principii puse cap la cap într-un tot unitar? Răspunsul îl găsim într-un citat de-al lui Walt Disney, unul din antreprenorii de mare succes ai secolului trecut. Acesta spune: “The inclination of my life has been to do things and make things which will give pleasure to people in new and amazing ways. By doing that, I please and satisfy myself.”
Să analizăm un pic acest citat:
* „The inclination of my life” (toată viaţa am avut căutat să…) – este misiunea lui Disney.
* „make things which will give pleasure to people” (să creez lucruri care vor aduce plăcere oamenilor) – este viziunea clientului şi a produsului.
* „new and exciting ways” (modalităţi noi şi captivante) – este descrierea perfectă a inovaţiei.
* “By doing that, I please and satisfy myself” (această activitate îmi aduce o mare satisfacţie) – este chiar latura automotivaţională a muncii sale.
Nu-mi rămâne decât să vă urez misiune, viziune, inovaţie şi automotivaţie din belşug!
