Termenul Usability (utilizabilitate) semnifică uşurinţa cu care un anumit dispozitiv, site web sau program de calculator poate fi utilizat pentru a executa o anumită sarcină dată. De exemplu: cât de simplu este să schimbăm un canal TV folosind o telecomandă, cât de intuitiv este să cumpărăm ceva de pe un site de comerţ electronic sau cât de natural trebuie să abordăm o anumită uşă atunci când vrem să o deschidem. Da, unele uşi chiar sunt o adevărată provocare :)
Să rezumăm. Un obiect este cu atât mai utilizabil cu cât este mai:
- simplu
- intuitiv
- natural
Utilizabilitatea dispozitivelor a început să fie luată serios în considerare atunci când cercetările ulterioare au constatat că explozia de la centrala nucleară din Three Mile Island din SUA ar fi putut fi evitată dacă panoul de comandă al centralei ar fi fost mai utilizabil. De ce? Pentru că un panou de comandă mai bine proiectat ar fi redus erorile umane din acele momente critice la un nivel la care dezastrul ar fi putut fi evitat.
Revenind pe pământul românesc, voi analiza trei exemple din viaţa noastră de zi cu zi de lucruri care ar putea fi mai uşor de utilizat dacă ar fi fost proiectate cu mai multă atenţie.
Uşile din noile rapiduri CFR
Cu siguranţa cunoaşteţi „noile” vagoane de rapid. Da, da, cele cu două etaje, care au fost cândva vagoane de personal.
Inginerii care au renovat aceste vagoane au înlocuit vechile uşi cu unele noi care sunt o adevărată provocare pentru bieţii călători. Să vedem de ce.
Călătorii care se apropie de uşă au câteva indicii că acea uşă se deschide prin glisare. În primul rând e semnul negru pe alb cu uşa şi săgeata (cel de deasupra semnului „fumatul interzis”), apoi e acel mâner metalic vertical care parcă te invită să tragi de el în dreapta şi în stânga (ca să deschizi şi să închizi uşa) şi nu în ultimul rând e acel cerc mare şi rotund (de sub cifra 2) cu cele două săgeţi care indică una spre dreapta şi alta spre stânga.
Când se apropie de uşă, oamenii observă instinctiv toate aceste indicii şi încep să tragă de mâner în dreapta ca să deschidă uşa. Şi trag! Şi trag! Şi trag cu forţă! Uşa însă nu se lasă deschisă şi gata! Mare e nedumerirea oamenilor să dea peste o astfel de uşă nărăvaşă care li se împotriveşte!
Cum se abordează o astfel de uşă? Aparent simplu. Acel cerc cu cele două săgeţi este de fapt un senzor pe care trebuie să-l atingi cu mâna. Nimic mai mult. Odată ce ai atins cercul, uşa glisează singură ca prin minune. E un fel de „Sesam deschide-te!” :)
Problema cu acest cerc este că el trebuie folosit ca un buton, dar nu arată deloc a buton. Nimic din imaginea cercului nu sugerează că ar fi un buton şi că anume cu ajutorul lui se acţionează uşa. Dimpotrivă, cercul arată ca un simplu indicator care indică faptul că uşa culisează dreapta-stânga şi că nu trebuie împinsă sau trasă în faţă-spate.
Corect ar fi fost ca acel buton să aibă desenate pe el nişte cercuri concentrice, ca o ţintă. Iar butonul să fie scos în relief şi să se apese atunci când aplici asupra lui o presiune uşoară. O realizare destul de reuşită a acestor butoane tactile o găsim la uşile de la noile trenuri din metroul din Bucureşti.
În momentul în care metroul se opreşte, luminiţele încorporate în buton încep să clipească ca să-ţi atragă atenţia să apeşi pe buton dacă vrei să deschizi uşa. Este o abordare mult mai deşteaptă, nu-i aşa?
O altă idee ar fi ca uşa de la rapid să se deschidă singură dacă tragi uşor de mâner în dreapta. Cu alte cuvinte să aibă un senzor care să simtă că cineva încearcă să o deschidă şi să plece singură din calea ta. Din păcate însă această uşă a fost proiectată de nişte ingineri care nu au avut nici cea mai mică preocupare legată de modul în care va fi utilizată de bieţii oameni.
Taxatoarele din metroul din Bucureşti
Cel de-al doilea exemplu este legat de noile aparate de taxat din metroul Bucureşti, cele care funcţionează cu cartele de proximitate. Pentru a avea acces în metrou nu trebuie decât să apropii cartela de aparat (aşa cum scrie mare chiar pe el), după care să-ţi continui drumul.
Uşor de zis, dar greu de făcut. Probabil aţi prins dimineţi în care se face coadă de 5 oameni la câte un aparat din acesta pentru că persoana din faţă tot plimbă cartela pe sub nasul aparatului, iar acesta nu şi nu! Pur şi simplu refuză să-ţi taxeze călătoria şi nu te lasă să intri în metrou!
Eu am descoperit care e buba. Aceste aparate au o bulină mare şi neagă pe ele, cu nişte arcuri deasupra şi dedesubt. Aceste arcuri induc călătorului ideea de unde radio emise de respectiva bulină, unde radio care vor „simţi” cartela ta. De asemenea, arcurile încadrează frumos bulina, o centrează şi-ţi sugerează să apropii cartela anume de bulina neagră că acolo ar fi senzorul care detectează cartela.
Nimic mai greşit! Dacă vreţi să treceţi rapid de acest monstruleţ şi să validaţi instantaneu călătoria, trebuie să apropiaţi cartela de arcurile de deasupra bulinei negre. Se pare că acolo este montată partea centrală a senzorului care simte cartela.
Corect ar fi fost ca partea din aparat care sugerează apropierea cartelei să coincidă cu locul care validează cartela. În felul acesta călătorii vor trece mai repede de taxatoare, cozile vor fi mai mici, iar frustrarea oamenilor va fi inexistentă.
Site-ul RoBlogFest
Ultimul din cele trei exemple se referă chiar la site-ul care a organizat concursul de blog-uri româneşti. Principiul după care funcţiona era simplu: oamenii veneau pe site şi votau blogurile care le plăceau.
Din chiar prima zi a concursului însă vizitatorii site-ului au fost nedumeriţi de modul în care pot să-şi exprime votul. Într-un final, după ce citeai mai cu atenţie site-ul, îţi dădeai seama că blog-urile sunt listate acolo, că te invită să le votezi, dar… că perioada de votare nu a început încă!
Într-un final a început şi votarea. Şi să vezi atunci discuţii pe blog-uri şi articole şi tutoriale de „Cum votezi la RoBlogFest?”. Bloggerii se trezeau că-şi invitau admiratorii să-i voteze, iar aceia reveneau cu eterna întrebare: „Bine, bine, dar eu cum fac să te votez?”
Băieţii de la RoBlogFest au fost isteţi, şi-au dat seama repede de această problemă şi au decis să o rezolve cât mai curând. Cum au făcut? Nu, nu au reproiectat modul în care votezi pe site, ci au făcut un mic „manual de utilizare” sub formă de filmuleţ despre cum faci totuşi să votezi pe RoBlogFest.
Unul din principiile de bază ale utilizabilităţii este să faci site-ul atât de simplu, intuitiv şi auto descriptiv încât să NU ai nevoie de un manual de utilizare pentru lucruri elementare precum exprimarea unui vot. Orice linie de text sau filmuleţ care explică cum trebuie să votezi sau să foloseşti un anumit dispozitiv nu face decât să cârpească o problemă de utilizabilitate care ar trebui rezolvată şi nu ascunsă „sub preş”.
Concluzie
Citiţi o carte de utilizabilitate
