Puțină istorie
București, 1999: Aveam 18 ani și eram fericitul posesor al unei burse de studii acordate de statul român studenților din Republica Moldova în urma unei selecții riguroase. Astfel, am devenit student la Facultatea de Cibernetică în cadrul Academiei de Studii Economice. Deşi am primit loc în cămin, am preferat să stau în gazdă.
Mentorul ca al doilea tată
Cristian Ivan, proprietarul apartamentului în care am stat primul an în gazdă s-a dovedit a fi un om foarte sufletist. Mi-au fost atât de utile convorbirile cu el încât acum privind în urmă mă simt de parcă aş fi avut un al doilea tată aici în România. Vorbeam despre toate: piese de teatru, cărţi, unde să ies în oraş la o bere cu prietenii, despre logaritmi şi integrale, despre unde să-mi scot prietena la plimbare, despre diferenţele culturale, despre expresiile frazeologice, despre programare în Java, despre bancuri şi diferenţa între umorul din România şi cel din Republica Moldova, despre cartierele din Bucureşti şi despre orice fel de alte preocupări aş fi avut.
În anul 2 de facultate, când am plecat din gazdă şi l-am întrebat pe Cristi cum aş putea să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine răspunsul lui a fost simplu: „să faci şi tu acelaşi lucru pentru altcineva”.
Mitul peşterii
Anul acesta am fost admis la Young Leaders Programme organizat de Institutul Aspen din România. Una din lecturile pe care le-am analizat în cadrul acestui program a fost „Republica” de Platon, mai exact mitul peşterii.
Textul m-a făcut să mă gândesc la locurile din care am plecat, la oamenii care trăiesc în Republica Moldova şi la studenţii şi elevii care vin în România în fiecare an. Am fost foarte impresionat de alegoria dintre lumea întunericului şi cea a luminii şi de oamenii care pleacă afară din peşteră, dar care la un moment dat trebuie să se întoarcă şi să-i scoată şi pe ceilalţi la lumină. Mi-am spus că trebuie „să mă întorc în peşteră” şi să-mi ajut cumva semenii. Mi-am amintit imediat de mesajul lui Cristian Ivan şi mi-am dat seama că dacă aş putea să fac ceea ce a făcut el pentru mine, însă pentru un număr mare de studenţi, voi reuşi cu adevărat să le fac viaţa mai uşoară şi tranziţia mai lină.
Succes în România
Programul de mentorat se numeşte „Succes în România” pentru că aceasta este esenţa venirii studenţilor în România. Ei vin pentru o viaţă mai bună, vin ca să se realizeze în plan personal şi profesional, vin ca să devină oameni de succes, indiferent cum își defineşte fiecare acest termen.
Sunt convins că noi românii care ne-am obișnuit deja cu mersul lucrurilor în România putem să-i ajutăm pe cei care abia iau contact cu România să se integreze mai uşor. Ghidându-i încă din primele momente în care ajung în România, ei nu vor trebui să „reinventeze roata”. Dimpotrivă, vor avea parte de încurajarea şi susţinerea necesară pentru ca într-o zi aceştia să devină oameni de succes și, de ce nu, mentori la rândul lor. Sunt de asemenea convins că de succesul individual al fiecărui cetăţean român depinde succesul României.
Au început înscrierile
Pe 15 octombrie 2010 a început înscrierea studenţilor în programul de mentorat care va dura până pe 26 octombrie inclusiv.
